Welcome
Username:

Password:


Remember me

[ ]
[ ]
[ ]

Date / Time
 

News for 2025
MoTuWeThFrSaSu
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
2425262728 
 

Forums

auto-trafic.ro :: Forums :: News
 
<< Previous thread | Next thread >>
Cel mai nou sfânt român: Ioan Iacob Hozevitul, pustnicul crescut în durere şi suferinţă, a profeţit
Moderators: admin
{ADSENSEFORUM}
Author Post
admin
Sun Jun 12 2016, 08:04am

Registered Member #1
Joined: Sun Jun 12 2016, 01:36am
Location: ...
Posts: 37
Thanked 3 time in 2 post

Cel mai nou sfânt român: Ioan Iacob Hozevitul, pustnicul crescut în durere şi suferinţă, a profeţit sfârşitul lumii

Un botoşănean dintr-o comună de pe malul Prutului este unul dintre cei mai cunoscuţi sihaştri canonizaţi din întreaga lume creştină. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960) a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992, recunoscut ca sfânt de Patriarhia Ierusalimului la începutul acestui an, dar nu este un străin nici pentru lumea catolică.


La începutul acestui an, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I dădea citire, la mănăstirea Sfântul Gheorghe din Hozeva (Israel), unui document sinodal prin care un român era recunoscut ca sfânt al întregii ortodoxii. De altfel, Ioan Iacob Hozevitul (născut Ilie Iacob), căci despre el este vorba, fusese trecut în rândul sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română încă din iulie 1992, în ciuda faptului că de la moartea pustnicului se scurseseră doar trei decenii, iar acesta trăise cea mai mare parte a vieţii sale în pustiul israelit al Hozevei. Au contat însă foarte mult interesul (filosofic, nu doar religios) pe care l-au declanşat scrierile românului, viaţa aspră pe care a dus-o şi, nu în ultimul rând, valul de smerenie produs de aflarea moaştelor sale, intacte, în peştera în care fusese îngropat. „Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor, la data de 20-21 iunie 1992, sub numele de «Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ», fixându-i-se zi de prăznuire, 5 august, data mutării lui la cele veşnice“, precizează Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei. A murit în suferinţă la doar 47 de ani În luna august a anului 1960, într-o zi de miercuri, în adâncul unei peşteri din pustiul Hozeva, murea, la numai 47 de ani, după o îndelungată suferinţă, pustnicul român Ioan Iacob zis şi „Românul“ sau „Hozevitul“, pentru lunga perioadă petrecută ca sihastru în deşertul israelian. Era cunoscut pentru credinţa sa profundă, dar şi pentru viaţa aspră de pustnic. Trăia numai în rugăciune şi meditaţie, cu mâncare puţină, doar în peşteri săpate în munte, acolo unde a fost de altfel şi îngropat de arhimandritul Amfilohie, stareţul mănăstirii Sfântul Gheorghe din Hozeva.

După 20 de ani, „ca şi cum ar dormi“ Însă lumea avea să-i afle numele şi faptele abia la 20 de ani de la moarte. Şi asta după ce, la 8 august 1980, acelaşi arhimandrit Amfilohie vizita peştera cu mormântul sihastrului român şi îi descoperea trupul neputrezit, răspândind, aşa cum arată şi mărturiile oficiale ale Bisericii Ortodoxe, „o mireasmă plăcută“. „Corpul Părintelui Ioan era întreg, cu miros plăcut, cu hainele neputrede, epitrahilul şi schima întregi şi pielea uscată pe oase şi arăta ca şi cum ar dormi, cu faţa curată, cu barba neagră întreagă, faţa plăcută“, preciza Ioanichie, ucenicul Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, în notele de la lucrarea „Din Ierihon către Sion. Trecerea de la pământ la cer“ (scrierea de căpătâi a lui Ioan Hozevitul, publicată în 1999, la Ierusalim).

Practic, acela era momentul „naşterii“ în lumea ortodoxă a celui mai recent sfânt de origine română, şi unul dintre cei mai importanţi ai lumii contemporane. Descoperirea moaştelor lui Ioan Iacob Hozevitul a creat o nouă difuzie de credinţă şi practic un nou „cult“, fiindu-i consemnate minunile, dar mai ales fiindu-i publicate numeroasele profeţii şi vorbe de duh transcrise de-a lungul şederii sale în pustiurile Iordaniei şi Hozevei. Racla cu moaştele pustnicului român, născut pe malul Prutului în judeţul Botoşani, a devenit loc de pelerinaj pentru milioane de credincioşi, din toată lumea creştină. „La 15 august 1980, egumenul Amfilohie i-a pregătit raclă sculptată în lemn de chiparos, l-a aşezat în ea, cu mare cinste, şi l-a dus în procesiune, împreună cu câţiva arhierei de la Patriarhia Ortodoxă din Ierusalim şi cu mii de pelerini care au venit la praznicul Adormirii Maicii Domnului, hramul acestei mănăstiri, depunând sfintele moaşte în biserica cu hramul Sfântul Ştefan din incintă, unde se află şi moaştele Sfântului Gheorghe Hozevitul. De atunci, vin zilnic pelerini ortodocşi, şi chiar catolici, ca să se închine la moaştele Cuviosului, cerându-i ajutorul, pe care, toţi cei ce se roagă cu credinţă, îl primesc. Această strămutare a moaştelor Sfântului Ioan s-a făcut cu binecuvântarea patriarhului Benedict al Ierusalimului“, precizează Mitropolia Moldovei şi Bucovinei despre Ioan Iacob Hozevitul. De pe malul Prutului în „Ţara Sfântă“ Aşa cum arată şi mărturiile monahului Ioanichie, ucenicul său, sfântul român a dus viaţă de pustnic, aproape de extrem, cu foarte puţină mâncare şi apă, doar meditaţie, rugăciune şi scris, după modelul sihaştrilor din pustiurile orientale din zorii epocii creştine, precum Sfânta Maria Egipteanca sau chiar Sfântul Ioan Botezătorul. De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care Sfântul Ioan Iacob Hozevitul dorea să ajungă în Ţara Sfântă, pentru a trăi asemeni lui Ioan Botezătorul. „De remarcat este faptul că fratele Ilie (n.r. – numele său de dinaintea călugăriei) şi părintele Ioan (n.r. – numele de călugăr) a avut numele celor doi mari prooroci – Sfântul Ilie râvnitorul şi Sfântul Ioan Botezătorul postitorul – şi s-a învrednicit să trăiască chiar pe locurile unde s-au nevoit aceşti doi mari prooroci, pe care i-a avut întotdeauna ca o oglindă şi sprijinitori în toate ispitele şi necazurile lui“, preciza ucenicul său Ioanichie în notele de la lucrarea „Din Ierihon către Sion. Trecerea de la pământ la cer“.

A vindecat călugări şi arabi răniţi în războaie Ilie Iacob, devenit apoi Ioan Iacob Hozevitul, s-a născut pe 23 iulie 1913, în fostul judeţ Dorohoi, în localitatea Păltiniş (actualmente judeţul Botoşani), un sat cu o linişte patriarhală de pe malul Prutului, în nordul extrem al României. Deşi familia dorea ca tânărul să fie preot şi să urmeze Seminarul de la Cernăuţi, Ioan Iacob Hozevitul a decis să plece la mănăstire şi să se călugărească, la vârsta de 19 ani. Atât rudele sale în viaţă, dar şi consemnările biografice arată că acesta şi-a dorit încă din copilărie să aibă parte de o viaţă monahală. Prima experienţă monastică a avut-o la Mănăstirea Neamţului. „Cerând binecuvântarea duhovnicului său, fericitul Ioan şi-a luat cărţile sfinte, crucea şi icoana Maicii Domnului din casa natală, fiind în zi de duminică, şi, călăuzit de Duhul Sfânt, a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ. Stareţul mănăstirii, Episcopul Nicodim, l-a primit cu multă dragoste şi, după ce l-a trimis să se închine în faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din biserica voievodală, i-a rânduit ascultare la infirmerie şi la biblioteca mănăstirii. Era foarte tăcut, ascultător şi smerit“, arată Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Tocmai datorită şederii în obştea monastică amintită, în calendarul ortodox este pomenit cu numele de „Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ“, deşi cea mai mare parte a vieţii monastice a petrecut-o în pustiurile Israelului. Este tuns în cin călugăresc pe 8 aprilie 1936 de către arhiereul Valerie Moglan, stareţul mănăstirii Neamţ. În cadrul mănăstirii îndeplinea rolul de bibliotecar şi infirmier. Cu toate acestea, dorinţa lui Ioan Iacob Hozevitul era să urmeze calea Sfântului Ioan Botezătorul în pustiurile Israelului. De altfel, a şi plecat către Israel, la scurt timp după primirea în sânul mănăstirii, împreună cu alţi doi călugări, Claudie şi Damaschi. După ce trece prin Ierusalim, Ioan Iacob se duce alături de cei doi călugări şi se stabileşte în obştea mănăstirii Sfântul Sava din pustiul Iordaniei, situată între Betleem şi Marea Moartă. Dacă ceilalţi doi monahi se întorc după câteva luni în România, Ioan Iacob Hozevitul alege să rămână în deşerturile Iordaniei. Nu a fost primit la mănăstire din cauza lui Cuza Însă Ioan Iacob Hozevitul nu a intrat aşa de uşor în mănăstirea din „Ţara Sfântă“. Mai precis, aşa cum arată ucenicul şi biograful său Ioanichie, călugărul român a fost refuzat de stareţul mănăstirii, egumenul Nicolae de la mănăstirea Sfântul Sava. Motivul a fost simplu: Ioan Iacob era român, adică de un neam cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cel care secularizase averile mănăstireşti din Principate, inclusiv pe cele ale mănăstirii Sfântul Sava. Mai apoi, arată Ioanichie, erau şi raţiuni ce ţineau de grupurile formate în mănăstire. „În mănăstire mai exista duhovnicul Sava, cuţovlah, care vorbea bine limba română, şi încă un monah român şi, împreună cu părintele Ioan, ar fi putut face partid, ceea ce nu s-a întâmplat totuşi“, preciza Ioanichie. Cu toate acestea, patriarhul din Ierusalim i-a cerut egumenului să-l primească, argumentând că, fiind tânăr şi evlavios, putea fi de mare folos obştii. În această mănăstire, dar şi în pustiurile din Iordania, va sta Ioan Iacob Hozevitul timp de zece ani. Doctorul şi bibliotecarul mănăstirii De altfel, aici avea să pună Ioan Iacob Hozevitul temelia reputaţiei sale de sihastru, desprins parcă din alte vremuri, căci îşi petrecea mai tot timpul în rugăciune însingurată şi meditaţie parcă venită de dincolo de marginile lumii materiale. Ioanichie scrie că românul era paraclisier, dar că se ocupa şi de infirmerie, şi de bibliotecă, acesta fiind motivul pentru care reuşeşte să acumuleze şi să desăvârşească o vastă cultură. Totodată, se spune că, urmând modelul cristic, monahul botoşănean a ajuns să fie apreciat inclusiv de arabi, mai ales pentru milostenia, dar şi priceperea sa în domeniul medicinei.

Nu făcea diferenţe între neamuri, etnii şi confesiune religioasă, îi ajuta pe toţi deopotrivă. „Părintele Ioan îngrijea şi de bolnavii mănăstirii. Auzind arabii de el că este priceput, au început să vină şi ei ca să-i ajute şi să-i vindece şi cu timpul este numit de toţi Doctorul Mânăstirii“, adăuga ucenicul sfântului. Ioan Iacob Hozevitul dobândise cunoştinţele medicale în timpul stagiului militar obligatoriu. Ca orice tânăr român, apt fizic, din prima jumătate a secolului XX, acesta făcuse armata, la 20 de ani, pe când se afla la mănăstirea Neamţ. Acolo a servit la infirmerie. Tot infirmier, datorită cunoştinţelor sale, a fost şi la mănăstirea Neamţului. Ucenicul său, Ioanichie, povesteşte că-şi va folosi toată viaţa cunoştinţele medicale pentru a vindeca călugări, dar chiar şi arabi răniţi în războaie. ; Ultima viziune a sfântului Traiul plin de privaţiuni, dar şi slăbiciunea dobândită în urma dizenteriei şi a bolilor din prizonierat i-au curmat viaţa monahului român încă de tânăr, căci avea dor 47 de ani în clipa treceri la cele veşnice. S-a îmbolnăvit grav, de o boală necunoscută ucenicului său, care l-a vegheat, şi a murit în chilia unde a trăit ultimii săi şapte ani. Ioanichie spune că românul s-a despărţit de lume cu o profeţie, care nu a fost nici astăzi interpretată. Mai precis, Ioan Iacob Hozevitul a avut un vis cu două săptămâni înainte de a muri şi pe care l-a împărtăşit ucenicului său. „Ziua pe la amiază, a văzut pe cerul senin în partea dreaptă o cunună din frunze de finic (n.r. – curmal) şi era scris: «Fericiţi …» şi alte cuvinte, iar în stânga: «Blestemaţi…» şi alte cuvinte. Şi fulgere şi săgeţi ca de trăznet.Temperatura îi creştea mereu şi slăbea văzând cu ochii şi nu a mai spus celelalte cuvinte din vedenie“, spunea Ioanichie. Mânca doar o dată pe zi şi dormea cu capul pe o piatră Visul lui Ioan Iacob Hozevitul, aşa cum arată biograful său, era sihăstria: însingurare şi rugăciune. Tocmai acesta este unul dintre lucrurile care l-au făcut cunoscut pe sfântul român. Dorea să trăiască asemenea lui Ioan Botezătorul, să se roage şi să predice în pustie. Aşa se face că, la un moment dat, a plecat (însoţit de un călugăr român venit recent la mănăstire) către deşertul Qumran, ajungând apoi spre Marea Moartă, în peşterile de la Calomona.

Viaţa în deşert a fost marcată de privaţiuni, boală, dar şi de pericole. „Aici au stat un an şi jumătate, în condiţii de trai foarte grele. Părintele Ioan a tradus din limba greacă Acatistul Adormirii Maicii Domnului şi l-a terminat în ziua de 5 August, ziua în care trebuia să fie şi adormirea părintelui Ioan. Condiţiile de hrană fiind nepotrivite, părintele Ioan s-a îmbolnăvit de dizenterie, de care a suferit un an şi jumătate“, preciza Ioanichie. A fost luat prizonier de englezi De altfel, privaţiunile traiului în deşert (lipsa de apă proaspătă, cea care a dus la îmbolnăvirea monahului român, era cea mai acută) erau înăsprite de insectele periculoase, şerpii veninoşi, dar şi de hienele care atacau în special noaptea. La toate acestea s-a adăugat cel de-Al Doilea Război Mondial, răstimp în care Ioan Iacob Hozevitul a fost luat prizonier de englezi, având în vedere că România era aliata Germaniei. A stat nouă luni bolnav, într-un lagăr de prizonieri, apoi a fost eliberat şi s-a reîntors la mănăstirea Sfântul Sava. După o şedere de câţiva ani în sânul comunităţilor monastice din Israel, fiind în anul 1947 hirotonit diacon în Biserica Sfântului Mormânt, alege din nou calea sihăstriei, dornic să-şi urmeze chemarea. Mai precis, în noiembrie 1952, acesta, împreună cu ucenicul Ioanichie, pleacă în deşertul Hozeva, pe valea râului Horat. Din 1953, trăieşte într-o peşteră, numită Chilia Sfintei Ana. În pustiu până la moarte A rămas aşa cum şi-a dorit toată viaţa, în pustiu, până la moarte. A fost o perioadă de şapte ani de privaţiuni şi pustnicie, după modelul lui Ioan Botezătorul şi al Sfintei Maria Egipteanca, aşa cum consemnează Biserica Ortodoxă Română dar mai ales ucenicul său, Ioanichie. Mânca şi bea foarte puţină apă, dormea doar câteva ore, în rest predica, scria şi îndura. Se spune că patul îi era format doar dintr-o scândură şi o piatră pe post de pernă. „La peşteră, unde cu greu se ajungea, pe o scară înaltă, nu primea pe nimeni, comunicând cu cei ce veneau mai ales prin rugăciune, prin unele scrieri sfinte şi prin ucenicul său. În sărbători mari şi în posturi, Sfântul Ioan săvârşea Dumnezeiasca Liturghie în paraclisul peşterii Sfânta Ana şi se împărtăşeau amândoi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate. În timpul zilei şi în clipe de răgaz, ieşea în gura peşterii, la lumină, unde scria versuri religioase şi traducea pagini patristice din limba greacă. Mânca o dată în zi, pesmeţi, măsline, smochine şi bea puţină apă, iar noaptea dormea câteva ore, pe o scândură, având o piatră drept perină“, precizează Mitropolia Moldovei şi a Bucovinei. Timp de şapte ani nu a părăsit peştera şi, aşa cum spune Ioanichie, a îndurat căldura, foamea şi setea în dorinţa de purificare sufletească. „Hrana lui era posmag şi pâine mai rar, când îi aducea fratele român Constantin, din Ierihon. Toată viaţa lui a trăit în mare sărăcie, ca să-l îmbogăţească Dumnezeu după trecerea din viaţa aceasta“, preciza Ioanichie. Sursa : -LINK-
Back to top
 

Jump:     Back to top

User Colour Key:
Head Administrator, Administrator, Forum Moderator, Member

Syndicate this thread: rss 0.92 Syndicate this thread: rss 2.0 Syndicate this thread: RDF
Powered by e107 Forum System uses forum thanks
Toate drepturile rezervate auto-trafic.ro - Romania (C) 2015